Simona Halep eliminată din primul tur la US Open

0
1526
views

Simona Halep a fost eliminată din primul tur la US Open, după ce a fost învinsă net cu 2-6, 4-6 de către jucătoarea estoniană Kaia Kanepi.

Site-ul WTA se deschide cu victoria de senzație obținută de Kaia Kanepi împotriva Simonei Halep

Kanepi (33 de ani, 44 WTA) a jucat în forță, aplicând lovituri de forehand devastatoare care pur și simplu au demolat defensiva Simonei. Setul 1 aproape că a trecut fără să ne dăm seama, jucătoarea din Estonia ajungând extrem de rapid la 5-1. Setul s-a încheiat după nici 30 de minute.

Setul 2 a început la fel de prost, Kanepi realizând rapid două breakuri care au dus scorul la 3-0 pentru ea. Se profila deja un dezastru. În acel moment Simona a avut o tresărire de orgoliu, reușind să reducă diferența (2-4) apoi să egaleze la 4, profitând și de nesiguranța vizibilă care pusese stăpânire pe jocul estonei, probabil timorată de perspectiva de a elimina nr. 1 mondial. Totul s-a prăbușit însă pe jocul de serviciu, unde Simona a avut două mingi de 5-4 și părea că va reuși iar o revenire de senzație. Dar Kanepi și-a revenit la timp, loviturile în forță au început din nou să-și găsească terenul advers și a reușit să reia partida sub control. A făcut re-break apoi și-a câștigat fără nici o emoție serviciul și a încheiat meciul în fața unei asistențe stupefiate.

Simona nu a jucat rău dar jocul în forță al Kaiei Kanepi pur și simplu i-a demolat defensiva

Din fericire Simona Halep va rămâne nr. 1 mondial și după încheierea acestui turneu, dar a pierdut o ocazie de aur de a mai aduna ceva puncte pe care să le pună între și urmăritoare. Dacă Wozniacki va reuși să câștige ultimul turneu de grand slam al anului se va apropia la cca. 150 de puncte de poziția Simonei. Și Angelique Kerber s-ar apropia la mai puțin de 1000 de puncte. Finalul de an se anunță extrem de interesant.

Articolul următorJohn McCain omagiat la București
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here