Cei care credeau că ditamai campioana României nu poate mânca bătaie (și încă rău) de la niște indivizi adunați de prin Luxemburg probabil nu cunosc istoria fotbalului românesc și faptul că la ora actuală suntem cea mai mare țară din Europa care nu a avut nici o performanță notabilă la Campionatele Mondiale, Europene sau la Olimpiade (ceea ce spune destul de mult despre calitatea fotbalului practicat pe aici). Alte țări, până și Norvegia sau Țara Galilor, tot au mai prins când și când câte o semifinală…
Iunie 1938. Campionatul Mondial, Franța. Dezastrul cubanez. Pe vremea aceea Campionatul Mondial se juca în sistem eliminatoriu, tip cupă. Echipa României a picat în turul 1 cu o echipă de desculți din Caraibe, Cuba. Cuba nu mai participase niciodată la Campionatul Mondial, nici nu avea să o mai facă după aceea. Se și calificase absolut întâmplător, pentru că adversarii de acolo – Mexicul și SUA – nu doriseră să participe la CM, socotind că drumul până în Europa ar fi prea lung și inutil. Așa că îi lăsaseră pe „ăștia micii” să și-o ia rău de tot pe cocoașă de la marile puteri ale vremii. Aveau și ei dreptate: ce rost avea să străbați oceanul Atlantic doar ca să riști să fii eliminat rușinos din primul tur de Germania, Italia, Franța, Ungaria sau Brazilia?
Numai că bieții cubanezi au avut norocul vieții lor. Au picat cu niște tâmpiți, cu românii, și au dat lovitura: după un meci încheiat la egalitate (3-3) la rejucare au bătut cu 2-1 și s-au calificat mai departe. Se zice că ai noștri, aflând cu cine picaseră, n-au făcut nici un antrenament și au venit la primul meci direct din cafenelele din Toulouse. După ce au văzut „că e groasă” au încercat să se antreneze pentru meciul al doilea, dar era deja prea târziu.
În turul următor modesta echipă a Cubei a fost spulberată cu 8-0 de Suedia.
Septembrie 1986. Când moartea vine din Albania. De câțiva ani, de când atinsese semifinalele Cupei Campionilor Europeni (1984) Dinamo București era o echipă în plină reconstrucție. Plecaseră câțiva jucători vechi, plecase antrenorul de atunci, și veniseră câțiva jucători noi, tineri, sub conducerea lui Mircea Lucescu. Marea rivală, Steaua, tocmai câștigase Cupa Campionilor. Cei de la Dinamo nu voiau să fie mai prejos și se pregăteau pentru un sezon de succes în Cupa Cupelor. În primul tur au picat cu niște albanezi, „17 Nentori” Tirana. Numele nu zicea mare lucru. În anul de dinainte nici nu se calificaseră în Europa. Pe vremea aceea echipele albaneze mâncau bătaie aproape oriunde și aproape de la oricine, rareori reușind să treacă vreun tur în cupele europene, numai atunci când aveau noroc chior și picau cu unii mai proști decât ei.
Numai că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg. În meciul tur, disputat pe 17 septembrie 1986 în fața unui stadion arhiplin, albanezii au bătut miraculos printr-un gol marcat târziu, în minutul 86. Această victorie reprezenta ea în sine un miracol, pentru că rareori o echipă albaneză bătea în Europa, darămite pe reprezentanta unui fotbal care dăduse în acel an campioana Europei. Se zice că albanezii primiseră ghete noi de joc abia în dimineața acelui meci, printr-o dispoziție specială a partidului comunist din Albania. Dacă nu le-ar fi primit ar fi fost obligați să joace cu niște ghete vechi, scâlciate.
Cum scorul nu era totuși dezastruos, toată lumea se aștepta ca în retur Dinamo să bată cu 3, 4-0. Au avut „grijă” băieții noștri să nu le dea satisfacție spectatorilor, pierzând cu 1-2. Albanezii au deschis scorul în minutul 2, apoi Dinamo – din care nu lipseau la acea vreme Cămătaru, Andone sau Rednic – s-a chinuit un meci întreg și a egalat cu chiu, cu vai în minutul 80. Numai că albanezii au mai scăpat pe un contraatac în minutul 89 și au încheiat conturile, lăsându-i pe toți cu gura căscată.
În turul următor albanezii au fost eliminați de suedezii de la Malmo FF, care le-au administrat un sec 3-0.
Iulie 1997. Când pescarii joacă fotbal. Tot Dinamo este protagonista unui alt moment jenant din fotbalul nostru, în iulie 1997. Cupa UEFA, noul format, după 1989. Echipele sunt obligate deja să joace câteva tururi preliminare până să intre pe tabloul principal. Se înmulțiseră țările și, implicit, echipele participante. Dar chiar și așa, pentru o echipă din România nu era o mare problemă. În tururile „mici” nu putea pica decât cu niște amărâți.
Asta i s-a întâmplat și lui Dinamo, care a picat cu niște islandezi, Knattspyrnufelag Reykjavik. Numele e atât de greu de pronunțat, încât echipa era și este cunoscută doar sub acronimul ei, KR Reykjavik. Bun. Dinamo nu mai era o echipă de temut, dar era plină de tineri de perspectivă, unii dintre ei ajungând ulterior și la echipa națională: Marius Niculae, Dănciulescu, Fl. Petre, regretatul Cătălin Hâldan. Despre islandezi nu se știa decât că sunt „niște pescari”.
Pescarii le-au administrat dinamoviștilor un 2-0 în meciul tur de la Reykjavik și 2-1 la București. Vedeta lor a fost un anume Dadasson care a dat 3 goluri. Deși era din 1991 internațional islandez, abia performanța cu Dinamo l-a ajutat pe Dadasson să se transfere în străinătate, jucând câțiva ani în ligile inferioare din Grecia, Norvegia și Anglia.
În turul următor cei de la Knattspyrnufelag au fost eliminați de grecii de la OFI Creta.
Iunie 2016. Moartea vine din Albania #2. România nu mai are de multă vreme o echipă națională competitivă, dar calificarea la Campionatul European din 2016 chiar a fost o chestie neașteptată. Grupa era destul de grea – Franța, țară gazdă, Elveția, o echipă net superioară nouă, și Albania, debutantă – majoritatea pronosticurilor dându-ne „eliminați” încă din faza grupelor, braț la braț cu modeștii albanezi, care se calificaseră norocos, din cauză că UEFA descalificase Serbia.
Numai că după primele două meciuri, cu Franța și Elveția, jocul rezultatelor era de așa natură încât echipa noastră chiar se afla în poziția nesperată de a se califica mai departe cu o simplă victorie la limită împotriva Albaniei (Albania, în schimb, nu mai avea nici o șansă). Ai noștri se „baricadaseră” în poartă cu Franța și pierduseră la limită, 1-2, printr-un gol primit abia în minutul 90, și reușiseră să smulgă un egal, 1-1, Elveției, după un meci anost în care elvețienii avuseseră totuși cele mai mari ocazii. Albanezii, în schimb, pierduseră ambele meciuri, fără să joace neapărat rău. Dar se vedea de la o poștă că sunt o echipă limitată din toate punctele de vedere: fizic, tehnic și tactic.
Așadar, o echipă mediocră nu avea nevoie decât de un pic de ambiție împotriva altei echipe mediocre pentru a reuși o mică performanță. Hm. Dar credeați că românii sunt ambițioși? Ei, aș. Albania ne-a bătut cu 1-0 și a egalat în 90 de minute, și dintr-o singură participare la Campionatul European, performanța echipei noastre naționale la Campionatele Europene: o singură victorie (3-2 cu Anglia în 2000).
August 2018. Vin ardelenii! Și iată cum ajungem la moment august 2018 când cei de la Dinamo pot răsufla ușurați: în sfârșit, s-au găsit unii mai fraieri decât ei! Pentru că dubla CFR – Dudelange 0-2 și 2-3 va prelua de acum încolo, în amintirea suporterilor, locul de cinste al „celei mai mari rușini”…
