În curând va începe campania electorală legată de alegerile pentru Parlamentul European de la Bruxelles și deși acesta va fi, deja, al patrulea scrutin de acest tip din România, din 2007 încoace (precedentele trei fiind în 2007, 2009 și 2014), politicienii români mai degrabă aberează masiv.
Astfel, cei care privesc fenomenul politic pot vedea cum o candidată PNL, situată deloc jos în lista de candidaturi, își face campanie electorală de parcă ar urma să candideze la… Primăria Sectorului 1, în timp ce USR-ul și-a lansat programul bătând câmpii despre… inițiativele legislative pe care le vor promova la Bruxelles. Doar o mică mare problemă: parlamentul european, spre deosebire de cele naționale, nu are drept de inițiativă legislativă, acesta revenind exclusiv Comisiei Europene. Cât despre pesediști, ei ne-au obișnuit deja ca „una să vorbească” în țară, „alta să fumeze” la Bruxelles iar alte partide se remarcă pe acolo doar atunci când europarlamentarii lor trebuie să înjure… România. Hai să vedem, de fapt, ce vom vota pe 26 mai.
Parlamentul European e organizat pe mari familii politice
Pe 26 mai vom vota în primul rând direcția politică pe care va merge Uniunea Europeană în următorii 5 ani. Nu votăm administrarea sectorului 1 din București, nu votăm măriri de pensii, nu votăm concedierea atârnătorilor în posturi publice de la București. Nu votăm nimic legat în mod direct și nemijlocit de România. De aceea este important să știm care sunt de fapt partidele care se bat între ele la nivel european.
Există 8 grupuri politice în Parlamentul European. Este foarte important ca un eurodeputat să fie afiliat unui grup deoarece, dacă e așa-zis „independent”, practic e lipsit de orice putere. E ca și cum se duce acolo să ia 7000 de euro degeaba. Sigur, poate vota ce propun ceilalți, dar el nu participă la nici un fel de discuții importante și nu poate redacta rapoarte, drafturi și alte documente de lucru. La aceste lucruri au acces numai deputații afiliați unui grup politic.
Iată care sunt grupurile politice din parlamentul european. Să începem cu cele două grupuri majore:
- Grupul Partidului Popular European: este cel mai important grup din PE, cu 217 eurodeputați. Din România fac parte PNL, PMP și UDMR. 99,99% la acest grup se va afilia și alianța USR/PLUS. Așadar, pentru oricare din cele patru partide de mai sus ați vota, practic votați pentru PPE, ceea ce înseamnă că veți vota pentru politici de austeritate, centralism bruxelez („diktatele” UE), primatul intereselor corporațiilor asupra cetățenilor, încurajarea imigrației, mai multă deschidere economică față de restul lumii, mai multă globalizare. Oficial e orientat la „centru-dreapta”.
- Al doilea ca importanță, cu 186 de eurodeputați, este grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor & Democraților. Acesta conține toate partidele socialiste și social-democrate. Oficial e orientat la „centru-stânga”. Din România singurul partid membru este PSD-ul, dar să vedem cât va mai fi membru, deoarece recent oficialii S&D au anunțat că momentan „îngheață” relațiile cu PSD-ul până când PSD își rezolvă problemele cu justiția. Totuși, multă lume bănuiește că avem de-a face cu un simplu joc electoral și că după alegerile din 26 mai relațiile se vor dezgheța. Ceea ce trebuie reținut e că votând cu PSD-ul nu votezi pentru „România merită mai mult” și alte asemenea bălării național-paseiste, ci votezi pentru ceea ce urmărește grupul S&D: o Europă mai socială, mai echitabilă, mai multă incluziune socială pentru toată lumea, inclusiv imigranții, mai multă grijă pentru mediu, mai mult control asupra corporațiilor. Atenție mare la tot șirul de „mai”-uri, deoarece aceste „mai mult”/„mai multe” sunt ceea ce diferențiază grupul S&D de altele.
Pe lângă cele două grupuri majore, avem alte șase grupuri mai mici. Pe partea stângă există:
- Grupul Stânga Unită Europeană / Stânga Verde Nordică (GUE/NGL): aceștia sunt comuniștii europeni și majoritatea eurodeputaților lor (52) provin din cadrul Partidului Stânga Europeană. Spre deosebire de S&D ei militează pentru o Europă socială, echitabilă, în care primează controlul asupra corporațiilor și respectul pentru incluziune socială. Cu alte cuvinte, atitudinea lor pe chestiunile sociale e mult mai radicală decât a S&D. În plus, GUE/NGL militează deschis pentru desființarea NATO și pentru punerea la punct a unei apărări comune europene (o armată europeană). În relațiile externe comuniștii sunt pentru relaxarea relațiilor cu Rusia și China. Componenta ecologică a doctrinei lor e, de asemenea, foarte puternică. În România pot fi votați dacă veți vota cu Partidul Socialist Român (PSR), singurul partid din România care se pronunță împotriva NATO.
- Grupul Verzilor Europeni (Greens) – ecologiștii – tot 52 de eurodeputați. Aceștia se aliniază deseori pe aceleași poziții cu S&D și GUE/NGL. Spre deosebire de grupul GUE/NGL accentul pică pe chestiunile ecologice („salvarea planetei”), dar nici cele sociale nu sunt neglijate: pentru ecologiști a avea un acoperiș deasupra capului e un drept fundamental, la fel și dreptul la un venit minim decent. Pe chestiunile legate de suveranitatea națională verzii sunt mai degrabă apropiați de PPE (centralism bruxelez). Politica externă e ceea ce îi desparte hotărâtor de GUE/NGL: ecologiștii sunt pro-NATO și complet împotriva Rusiei și a Chinei. Din păcate în România aceștia nu pot fi votați, pentru simplul motiv că partidul care îi reprezintă nu a reușit să strângă numărul necesar de semnături pentru a participa la alegeri.
La centru avem:
- Grupul Alianța Liberalilor și a Democraților pentru Europa (ALDE): sau liberalii clasici, grupați la nivel european în Partidul Democratic European. Momentan au 68 de eurodeputați. În România sunt reprezentați de ALDE-le lui Călin Popescu Tăriceanu și, teoretic (vezi mai jos!), și de Partidul Pro România a lui Victor Ponta. Sunt hotărât pro-europeni, pro-business, pro-drepturile LGBT și pro-justiție în sensul dat de „lupta anticorupție” de pe la noi (fiat justitia pereat mundum). De asemenea, aceștia vor un sistem unitar de primire a imigranților la nivel de UE. Când vă uitați, așadar, în gura lui Tăriceanu sau a lui Ponta țineți cont de lucrurile acestea și întrebați-vă cât de sinceri sunt ei atunci când bat câmpii cu „țărișoara mea”.
La dreapta avem nu mai puțin de trei grupuri, deși unul dintre ele probabil o să dispară odată cu brexitul. Acestea sunt:
- Grupul Conservatorilor Europeni și al Reformiștilor (ECR): numele sună cam ca la Caragiale („să revizuiască primesc… dar să nu se nimic”) și chiar par desprinși în multe privințe dintr-o piesă de-a lui Caragiale, dar cu toate acestea au 75 de eurodeputați, însă jumătate dintre ei provin din două țări, Marea Britanie și Polonia. Ce vor politicienii ECR? În primul rând vor recuperarea unei atitudini de bun-simț la nivel de UE. Militează împotriva unei Europe „cu două viteze”. Sunt „suveraniști”, adică vor ca puterea reală să aparțină guvernelor naționale, nu Bruxelles-ului. Sunt anti-imigranți (deși președintele lor, Syed Kamall, e un urmaș de indian). Nu se prezintă ca fiind eurosceptici, ci euro-realiști. Comic este că partidul lui Victor Ponta, Pro România, este afișat ca membru și la ei. Cu retorica național-paseistă prezentată inclusiv în campania prezidențială din 2014 credem că Victor Ponta s-ar încadra fără probleme aici.
- Grupul „Europa libertăților și a Democrației Directe” (EFDD): este un grup mic, format din 41 de eurodeputați. După brexit sunt șanse mari să dispară deoarece coloana vertebrală e asigurată de partidul lui Nigel Farage. Aceștia sunt, oficial, euroscepticii, altfel zis cei care nu cred în proiectul Uniunii Europene. Sunt antiglobaliști, împotriva UE, pentru suveranitate națională, anti-imigrație. Ceaușescu l-ar fi iubit pe Farage și n-ar fi uitat să-l menționeze ca pe un frate de cruce în discursurile sale despre „neatârnare”. Teoretic din România nu pot fi votați, dar există 99,99% șanse ca un vot pentru Partidul România Unită (PRU) să fie un vot pentru acest grup eurosceptic, sau pentru fratele său mai zurliu pe care îl prezentăm în continuare.
- Mai există și grupul Europa Națiunilor și a Libertăților (ENF), practic cel mai mic grup din parlamentul european (doar 37 de eurodeputați). În esență vorbim tot de un grup eurosceptic, dar în a cărui componență intră câteva partide dure de dreapta, aproape fasciste (Frontul Național din Franța fiind cel mai important) cu care unor politicieni din EFDD nu le-ar fi picat bine să se afișeze, chiar și formal, și de aceea… nu s-au afișat. În esență, însă, cele două grupuri au o mulțime de poziții comune și e foarte posibil ca după 26 mai să se comaseze, mai ales că Frontul Național și-a îndulcit tonul și și-a schimbat și denumirea (acum se numește Adunarea Națională). Cum spuneam, cel mai probabil un vot pentru PRU va fi – în cazul în care PRU va trece de pragul electoral, firește – un vot pentru eurosceptici.
Cam acestea sunt, așadar, adevăratele alternative care ni se prezintă la votul din 26 mai. După 26 mai, indiferent ce prostii vor fi susținut în campania electorală de acasă, eurodeputații noștri vor fi nevoiți să meargă la Bruxelles și să respecte programul care li se impune de acolo, de la grupul din care vor face parte (de-asta i-am putut vedea pe PSD-iști, de pildă, votând pro-LGBT la Bruxelles și anti-LGBT în țară). Cel mai tare e Victor Ponta, al cărui partid cochetează bine-mersi cu două direcții complet opuse, una pro-UE, alta anti-UE. Deci indiferent ce va fi la urne, fostul premier se pregătește să câștige alegerile. Mai știi?!
[…] De fapt, ce votăm pe 26 mai? (Despre partidele politice din… […]