Cu prilejul „Zilei internaționale împotriva Homofobiei, Transfobiei și Bifobiei” mai multe ambasade străine de la București au simțit nevoia să semneze o declarație comună în care se atrage atenția – pentru a câta oară? – asupra actelor de discriminare la care sunt supuși homosexualii în România.
Despre ce acte de discriminare ar fi vorba, concret, nu se specifică, dar ceea ce ne-a atras atenția a fost cuvântul „bifobie”, pe care l-am văzut/auzit pentru prima oară. Și cum nu există în DEX, am încercat să-l descifrăm. În mod normal, conform regulilor de construcție gramaticală ale limbii române, „bifobie” ar trebui să însemne „dublă fobie / teamă dublă”, pentru că prefixul bi- asta semnifică în limba română. A se vedea cuvinte precum „bilingv”, „biped”, „bisexual” etc. Deci în mod normal „bifobie” ar trebui să însemne că te temi de două chestii în același timp. Să zicem că te temi de ruși de la est, și de unguri de la vest. Sau te temi de câini, că te mușcă, și de pisici, că te zgârie. Dar iată că în nou-limbajul pe care ni-l predau ambasadele „fobia” nu mai e teamă, ci „ură”, și „bifobie” nu mai înseamnă, cum te-ar duce gândul, „dublă fobie / teamă dublă”, ci „ură” față de una dintre multele ciudățenii ale timpurilor noastre (imposibil de spus care, câtă vreme cuvântul nu există în DEX…). De unde se vede că nici măcar gramatica nu mai poate rezista asaltului ideologic. La nevoie până și regulile ei sunt pulverizate.
Altfel, toate bune și frumoase, dar până să ni se bată nouă obrazul ar trebui să le amintim „ambasadelor” că există țări cu care Occidentul e aliat, cum ar fi Arabia Saudită sau Pakistanul, în care homosexualii nu doar că sunt discriminați, ci chiar li se taie capul sau sunt spânzurați. Poate că, până să revoluționeze gramatica limbii române, domnii și doamnele ambasadori ar trebui să fie ceva mai combativi pe acolo.
De remarcat și faptul că pe declarația comună care a început să circule azi nu apar doar binecunoscutele ambasade „pline de sfaturi” la adresa României (SUA, Suedia, Franța, Olanda, Germania…) ci și ambasade ale unor țări precum Albania, Muntenegru sau Islanda. Poate că ar fi bine ca Ministerul nostru de Externe să îi întrebe pe omologii lor albanezi sau islandezi despre ce cazuri de discriminare a homosexualilor au aflat, de au simțit și ei nevoia să ne dea lecții. Nu de alta, dar dacă diplomația noastră nu va lua atitudine ne vom trezi în câțiva ani că ne vor scuipa semințe în cap și cine știe ce popoare avansate precum congolezii sau papuașii.
