Chiar și un copil fără prea multă pregătire economică ar înțelege care este problema brexitului – fie el dur, nedur, moale sau vâscos. Marea Britanie este la ora actuală o entitate statală extrem de dependentă de importurile din străinătate, și mai ales din Uniunea Europeană. Deficitul balanței comerciale a Marii Britanii (adică raportul dintre mărfurile importate și cele exportate de britanici) se ridica în 2018 la nu mai puțin de 182 miliarde de dolari. Concret, britanicii importau mărfuri de 669 miliarde dolari și exportau de numai 487 miliarde.
Mai rău, în top 10 țări cu care Marea Britanie înregistra deficit comercial se găseau în 2018 nu mai puțin de 6 țări UE: Germania, Olanda, Belgia, Polonia, Italia și Spania, celelalte 4 fiind China, Norvegia, Canada și Rusia. Deficitul cu cele 6 țări UE depășea 107 miliarde dolari, așadar nu mai puțin de 58% din tot deficitul balanței comerciale al Marii Britanii era făcut doar cu 6 țări UE. Asta înseamnă că indiferent în ce condiții ar avea loc brexitul, șansele sunt foarte mari ca deficitul să crească și mai mult deoarece Uniunea Europeană se poate lipsi de mărfurile englezești, dar britanicii nu prea ar putea supraviețui fără mărfurile europene (inclusiv mâncarea de zi cu zi!). În cazul unui „brexit cu acord” cel mai probabil am asista la o devalorizare substanțială a lirei sterline, probabil în jur de 10-15%, care ar însemna devalorizarea automată cu 10-15% a salariilor din Marea Britanie și o scădere generalizată, dar nu catastrofală, a calității vieții, măcar câțiva ani, până când englezii vor găsi noi piețe pentru produsele lor sau până când tratatele comerciale dintre UE și Marea Britanie vor fi readuse la o formă asemănătoare cu ceea ce apartenența la UE oferă britanicilor acum. În schimb, în cazul unui „brexit dur” am asista fără doar și poate la scene ca în Germania anilor 1920, cu lire sterline folosite pe post de hârtie de foc și oameni murind de foame pe stradă sau dând în cap pentru o bucată de pâine. Pentru că automat toate exporturile Marii Britanii către Uniunea Europeană vor înceta, deficitul comercial va exploda, lira sterlină se va prăbuși, iar importatorii britanici chiar dacă și-ar dori să mai cumpere marfă (inclusiv mâncare) din Uniunea Europeană, nu vor mai avea bani lichizi, pentru că nimeni nu va mai accepta lira sterlină ca mijloc de plată.
De fapt, ca să înțelegeți mai bine cât de absurde au fost promisiunile brexitului, închipuiți-vă că ar veni la putere în România un politician care ar promite că dacă România iese din Uniunea Europeană el va reconstrui toate fabricile lui Ceaușescu distruse după 1989.
În aceste condiții, Boris Johnson, unul dintre politicienii nebuni care au târât Marea Britanie spre brexit, și-a început campania electorală pentru șefia Partidului Conservator din Marea Britanie cu afirmații la fel de iresponsabile ca și cele făcute înainte de brexit (pentru care a și fost dat în judecată recent). Conform Reuters, politicianul britanic ar fi declarat susținătorilor săi că:
„În toată țara e un sentiment de deziluzie din cauza inabilității noastre de a duce la bun sfârșit negocierile. Întârzierea înseamnă înfrângere. Cu cât o lălăim mai mult, cu atât există riscul unei contaminări [cu sentimentul înfrângerii] și al unei pierderi de încredere. Trebuie să ieșim până la 31 octombrie, cu sau fără acord.”
Pe de altă parte Boris Johnson a avertizat asupra faptului că orice întârziere ar mări șansele venirii la putere a laburiștilor, care sunt conduși de Jeremy Corbyn, probabil cel mai „de stânga” (aproape în sensul clasic, revoluționar al cuvântului!) lider al partidului din ultimii 50 de ani. Iar asta sperie elitele Albionului mai mult decât spectrul câtorva milioane de muritori de foame. Una dintre constantele umanității e că în vremuri de restriște cei care suferă cel mai mult sunt întotdeauna săracii și clasa mijlocie, nu elitele…
Britanicii naivi care încă mai cred în prostiile unor nebuni precum Boris Johnson sau Nigel Farage probabil își mai închipuie că sunt, încă, (doar) 30 de milioane de oameni pe o insulă care jefuiește jumătate de planetă – cum erau în timpul reginei Victoria, în urmă cu 150 de ani. Din păcate pentru ei lucrurile nu mai stau de mult așa.
