Majoritatea covârșitoare a românilor preferă să-și zugrăvească singuri locuința

Conform unui studiu GFK, nu mai puțin de 74% dintre români preferă să-și zugrăvească singuri locuința atunci când au nevoie. Și cred tot ce li se zice la televizor.

0
964
views
Zugraveala
Zugraveala. Foto: istockphoto.com

Românii, după cum se știe, nu se feresc să pună osul la treabă atunci când e vorba de o reparație oarecare. Ne aducem aminte cum până prin anii 2000, când încă mai circulau pe scară largă vechile automobile „Dacia”, orice bloc din România avea numărul său de șoferi amatori care se adunau sâmbătă de sâmbătă și meștereau de zor pe la mașină, spre exasperarea nevestelor.

Dar iată că spiritul de „reparator” al românului a rămas viu și astăzi, când vedem din ce în ce mai rar Dacii. Chiar dacă nu mai repară mașini de demult, multitudinea magazinelor de bricolaj i-au făcut pe români să-și îndrepte atenția spre alte reparații accesibile: zugrăvirea locuinței.

Astfel, conform unui studiu GFK publicat recent nu mai puțin de 74% dintre cei locuiesc în mediul urban și vor să-și zugrăvească locuința, o fac singuri sau în familie. Doar 26% dintre ei apelează la „meșteri”. Studiul nu acoperă și mediul rural, dar acolo procentul se apropie cu siguranță de 100%.

Meșterii au ceva mai mult succes la femei. Acestea se încumetă mai rar să zugrăvească de capul lor, dar cu bărbatul român nu te pui. E prieten la cataramă cu bidineaua și trafaletul!

70% dintre ei se aprovizionează cu vopsea din magazinele de bricolaj de pe piață (Dedeman, Bricodepot, Leroy Merlin, Hornbach, Mathaus…) și numai 18% – probabil cunoscătorii – se duc direct la depozite. Un număr mic – doar 12% – preferă să nu-și bată capul și cumpără ceva de la „metalocasnicele” din apropierea locuinței. 71% dintre zugravii de ocazie zugrăvesc bucătăria, în timp ce numai 60% au zugrăvit și interiorul locuinței. De unde rezultă că românul ține mult la bucătăria sa.

Atunci când e vorba să aleagă vreo vopsea, 51% dintre români se informează de la prieteni și familie, 47% de la vreun zugrav profesionist (desigur, fără a plăti pentru consultanța gratuită) și 45% de la vânzătorii din magazine („mănânci, calule, ovăz?”). În nici un caz nu ar citi informațiile tehnice de pe cutia de vopsea, nici nu ar urmări vreun tutorial pe Youtube – nu de alta, dar riscă să li se prăjească neuronii. Cât despre canalele de comunicare preferate, bineînțeles că tot ce se zice la televizor e sfânt, deci producătorii care nu au reclamă TV… e ca și cum nu ar exista în mintea consumatorului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here