Boris Johnson, în ciuda faptului că e în mod evident nebun de legat, va ajunge premierul Marii Britanii datorită voturilor a vreo 90.000 de membri ai Partidului Conservator. Și iată cum ceea ce la început părea a fi o tragedie, ajunge acum să se transforme în farsă, după cum spunea Marx despre cotiturile ironice ale istoriei.
Mai precis, acest iresponsabil, acest dement cu mutră de plăcintă storcoșită, va ajunge premierul Marii Britanii fără a fi fost ales niciodată de o majoritate a populației. Și asta deoarece Conservatorii, câștigând alegerile din 2017, ar mai avea vreo 2 ani și jumătate de mandat și nu vor să piardă puterea. Dar „puterea” peste ce?
Așa cum am explicat aici, un Brexit dur ar fi echivalentul unui dezastru absolut pentru Marea Britanie, care s-ar transforma într-o „republică de la Weimar”, cu lirele sterline pe post de hârtie igienică. Probabil că un Brexit dur ar accentua și mișcările centrifuge ale scoțienilor, galezilor și nord-irlandezilor. Dar lui Boris Johnson nu-i pasă. A luat prizonieră o țară de 68 de milioane de oameni cu votul a numai 90.000 de membri ai partidului conservator.
Este această o farsă democratică, sau o democrație falsă? Și una și alta, cu siguranță. Alegătorii britanici nu i-au mandatat pe Conservatori să scoată Marea Britanie din Uniunea Europeană fără acord. Dimpotrivă. Confruntați cu această perspectivă, britanicii au făcut stânga-mprejur și la recentele alegeri europene din mai 2019 au votat majoritar pentru partidele anti-brexit (deși cel mai votat partid a fost Partidul Brexit al altui clown ieftin, Nigel Farage). În schimb i-au sancționat sever pe Conservatori, care au obținut sub 9% din voturi. Dar asta nu contează. Conservatorii nu au văzut decât diferența imensă dintre scorul lor și scorul Partidului Brexit și acum s-au aruncat în brațele lui Boris Johnson, cel mai „brexit” dintre liderii lui.
Din păcate Boris Johnson nu va avea mâinile legate. Ba dimpotrivă.
Numai că Johnson, în ciuda volubilității sale, va fi confruntat de mâine cu problemele concrete ale guvernării. Ne-a plăcut un titlu din Spiegel: „De mâine, Johnson va începe să-și încalce promisiunile”. Din păcate, există și posibilitatea ca Johnson să fie chiar atât de dement încât să nu vrea să-și încalce nici o promisiune. Poate că s-a întors roata istoriei. Dacă în 1938, la Munchen, englezii se uitau cu neîncredere la planurile demente ale lui Hitler, crezând că încă o mică cedare, și încă una, îl vor satisface pe neamțul cel nebun, acum o fi venit rândul nemților să se uite cu neîncredere la acest englez tâmpit și să creadă că, în sfârșit, i s-a înfundat.
Da, ca să-și respecte promisiunile, va fi cu siguranță ca și cum ar avea mâinile legate. Nu poți respecta ceva absurd. Dar dacă dementul, din dorința de a strecura haosul Brexitului neobservat, va împinge Europa într-o criză, într-un haos și mai mare? În Orientul Mijlociu situația e extrem de fluidă și complexul militaro-industrial american abia așteaptă să găsească o scuză pentru a bombarda Iranul. Englezii i-au sprijinit întotdeauna pe americani în aventurile lor militariste. Un (nou) conflict major în zona Orientului va genera iarăși câteva milioane de refugiați care vor lua cu asalt Europa, ca în urmă cu câțiva ani. Va rezista Europa unui nou asalt? Probabil că nu. Haosul se va înstăpâni de la Atlantic la Marea Neagră.
Acest tâmpit încăpățânat ajuns la conducerea Marii Britanii doar cu votul a 90.000 de oameni (cca. 0,2% dintre alegătorii britanici) nu trebuie în nici un caz subestimat. Lumea a râs și atunci când Hitler, dementul cu privire fixă, mustață „muscă” și mimică de robot scurtcircuitat a ajuns la putere în Germania anilor 1930 fără a câștiga propriu-zis majoritatea în vreun scrutin electoral. Nebunii au însă lumea și gândurile lor. Și dacă li se năzare să ia prizoniere țări întregi, doar pentru a-și satisface fanteziile, o vor face. Când au votat Brexitul britanicii au avut de ales „ori la bal, ori la spital”. Acum „spitalul” e mai aproape ca oricând. Din păcate nu doar pentru ei, ci și pentru restul europenilor, care nu le-au greșit cu nimic.
