Pandemia generată de virusul Sars-COV2 (Covid-19 sau, cum i se spune popular, „coronavirusul”) a marcat fără doar și poate tot anul 2020, care va rămâne în istorie legat pe veci de această boală. Povestea oficială o știm: virusul ar fi apărut undeva în Wuhan, într-o piață populară („piață umedă” sau „piață udă”, cum e denumită ea) unde chinezii de rând comercializează fel de fel de lighioane, una mai ciudată decât alta (șerpi, șopârle, lilieci, pangolini, șoareci etc.), în cursul lunii noiembrie 2019.
De la unul dintre animalele comercializate acolo virusul ar fi trecut la oameni, primele cazuri apărând în Wuhan în decembrie 2019. La finalul lunii decembrie 2019 și începutul lui 2020 savanții chinezi ar fi identificat virusul și și-ar fi dat seama că e vorba de un nou tip de coronavirus, necunoscut. La jumătatea lui ianuarie Wuhanul a fost carantinat și din acel moment totul a devenit istorie.
Numai că între timp povestea oficială s-a făcut țăndări
Atât în America de Nord (SUA și Canada), cât și în Europa Occidentală și chiar și la noi, în România, au fost foarte mulți oameni care s-au plâns în toamna lui 2019 de efectele unei gripe foarte virulente. Ulterior, când s-a pus problema acestui coronavirus, oamenii au început să recunoască în simptomele sale ceea ce trăiseră ei înșiși. Inițial mediul științific nu a vrut să ia în calcul o altă poveste decât cea oficială, rezumată mai sus, dar acum devine din ce în ce mai evident că noul coronavirus de fapt circula deja pe scară largă în toată emisfera nordică. Dovezile nu încetează să apară. Ceea ce nu înțelegem încă este de ce a fost identificat prima oară de către chinezi. Au chinezii un sistem de sănătate mai performant, sau, pur și simplu, sistemelor de sănătate occidentale nu le-a păsat de cetățenii lor, luând totul ca pe o simplă gripă?…
În cele ce urmează vom prezenta cele mai puternice dovezi descoperite până acum care atestă că virusul era deja în circulație înainte de apariția lui oficială la Wuhan.
1. Noiembrie 2019: cazul primarului din Belleville, New Jersey (SUA). Michael Melham, primarul orașului Belleville (35.000 de locuitori) din statul american New Jersey este unul dintre primii care au produs dovezi indirecte ale circulației Covid-19 înainte de „data oficială” a apariției sale. Omul a fost extraordinar de bolnav în cursul lunii noiembrie 2019 suferind, după propriile declarații, de „cea mai cumplită boală pe care am avut-o vreodată în timpul vieții mele de adult”. Ulterior, când au apărut informații despre această boală, a recunoscut simptomele (febră, oboseală, tuse seacă etc.). S-a testat în aprilie 2020 și a descoperit cu stupoare că are anticorpi, deși în cele patru luni câte trecuseră de când fusese bolnav nu mai contractase nici un fel de viroză sau gripă. Primul caz oficial de coronavirus din New Jersey a fost raportat abia pe 4 martie 2020. Cazul primarului Melham se coroborează cu multe alte relatări ale unor cetățeni americani și canadieni care s-au plâns că au contractat o „răceală” deosebit de puternică în toamna lui 2019. Sursa: NorthJersey.com
2. Decembrie 2019: un caz foarte clar, dovedit științific, la Paris. Atunci când s-a prezentat cu o pneumonie suspectă la spital, pe 27 decembrie 2019, un francez de 42 de ani nici nu bănuia că va face parte din istoria pandemiei de Sars -COV2. Omul era deja într-o stare foarte proastă, de care nu mai reușea să scape. Medicii au reușit să-l stabilizeze și să-l vindece fără să-și dea seama, totuși, ce îi cauzase pneumonia, deoarece testele pentru toți agenții patogeni cunoscuți ieșiseră negative. Francezul se pare că luase „răceala” de la soția lui, care lucra la supermarket la raionul de… produse congelate asiatice, cot la cot cu colegi de origine chineză. Ea fusese „răcită” la începutul lunii decembrie 2019. Ulterior, în aprilie 2019, medicii care l-au tratat, aducându-și aminte de cazul său bizar, au avut ideea de a reanaliza probele din cazul său. Acestea au arătat indubitabil că omul, de fapt, fusese infectat cu Covid-19 ceea ce înseamnă că, dacă îl luase într-adevăr de la soția sa, virusul circula deja în Franța, fără doar și poate, în jurul datei de 1 decembrie 2019. Oficial, primele cazuri de Covid-19 au apărut în Franța cu două luni mai târziu, în februarie 2020. Sursa: Le Figaro
3. Septembrie 2019: alte dovezi indirecte din Italia. Medicii italieni au fost printre primii care au atras atenția, încă din primăvară, asupra faptului că în toamna lui 2019 în peninsulă a circulat „o pneumonie atipică”, periculoasă mai ales pentru bătrâni. Institutul Național de Studiu al Cancerului din Italia a publicat în noiembrie 2020 un studiu care arăta nici mai mult nici mai puțin decât că în niște probe prelevate în cursul lunii septembrie 2019 de la voluntari înscriși într-un program de screening legat de cancerul pulmonar se găsiseră anticorpi Covid-19. Cea mai veche probă data din 3 septembrie 2019 și provenea din regiunea Veneto. Acest lucru sugerează că virusul circula deja în nordul Italiei în perioada august – septembrie 2019, lucru care se coroborează perfect cu observațiile anecdotice ale doctorilor italieni care, fără a ști de existența coronavirusului, observaseră o creștere a incidenței de pneumonii atipice în toamna lui 2019. Oficial, Italia a înregistrat primul caz de coronavirus abia pe 20 februarie 2020, deci la jumătate de an de la prelevarea acelor probe. Sursa: ANSA
4. Noiembrie 2019: coronavirusul era și în Brazilia din toamna lui 2019. Analiza unor probe ale apelor reziduale din orașul Florianopolis, provincia Santa Catalina, i-au condus pe cercetători la concluzia că virusul era prezent în Brazilia cel mai devreme pe data de 27 noiembrie 2019. Sursa: Research Gate
5. Oare virusul circula încă din martie 2019 la Barcelona? La timpul potrivit a făcut vâlvă și un studiu al unor cercetători spanioli care susțineau că au găsit urme ale virusului în apele reziduale din Barcelona, din martie 2019. Sursa: Reuters Totuși, rezultatele acestui studiu trebuie privite cu oarecare rezervă. Posibilitatea ca virusul să fi circulat în Europa încă din martie 2019 e absolut incredibilă!
6. 21 noiembrie 2019: cea mai recentă dovadă că virusul circula deja în Italia. Un studiu publicat cu numai câteva zile în urmă arată că virusul a fost identificat cu o siguranță de 100% în tamponul nazal prelevat de la un copil de 4 ani care fusese adus la spital pe data de 21 noiembrie 2019 cu simptome atipice de „răceală și gripă”. După cum se vede, acest nou studiu se coroborează cu celelalte observații privitoare la Italia. Sursa: Centers for Disease Control and Prevention
7. Coronavirusul circula în Anglia în decembrie 2019. Inițial s-a crezut că britanicii au înregistrat primul deces pe 5 martie 2020. Ca și în cazul altor țări, analizând niște probe mai vechi medicii britanici au descoperit că de fapt prima victimă certă a fost un bătrân de 84 de ani, Peter Attwood, din Chatham, Kent, mort pe 31 ianuarie 2020. Acesta era „răcit” din data de 28 decembrie 2019 și luase boala de la fiica lui în vârstă de 46 de ani care „răcise” cu două săptămâni mai devreme, deci pe la jumătate lunii decembrie. Ce e interesant e că orașul Chatham e unul relativ mic, având doar 76.000 de locuitori, și se află la 40 de kilometri de Londra. Este evident că virusul nu avea cum să ajungă acolo direct, fiind adus dintr-o metropolă mai mare, unde circula deja. Probabil chiar de la Londra. Să nu uităm că Londra, pe lângă faptul că e un important hub aeronautic, tranzitat de zeci de mii de curse aeriene în fiecare săptămână, are legătură feroviară directă cu Parisul prin trenul Eurostar. Sursa: Daily Mail
8. Un nou studiu științific, despre care nu s-a vorbit absolut deloc, trimis spre publicare în decembrie 2020, publicat în februarie 2021, arată că pe baza probelor colectate de la 9.144 de adulți din Franța în perioada noiembrie 2019 – martie 2020, au fost găsiți anticorpi la 353 dintre aceștia. Probele de la 13 participanți care trecuseră prin infecția cu SARS-Cov2 fuseseră prelevate în intervalul 5 noiembrie 2019 – 30 ianuarie 2020, adică înainte de apariția „oficială” a coronavirusului în Franța, și în interviurile ulterioare cu participanții la testări 11 dintre aceștia și-au reamintit că au experimentat simptome similare coronavirusului. Sursa: SpringerLink
9. Încă un studiu științific care s-a bazat pe 7.389 de probe de sânge colectate în SUA la finalul lui 2019, din 9 state distribuite uniform pe continentul nord-american (California în vest, Iowa, Michigan în nord, Rhode Island în est etc.) a dovedit că unii americani aveau deja anticorpi pe 13 decembrie 2019. Link: Oxford University Press
10. Tot din Italia, un studiu publicat în British of Journal of Dermatology la începutul lui 2021 (7 ianuarie) a arătat că o femeie care venise la spital cu o afecțiune dermatologică atipică (dar și durere în gât) în noiembrie 2019 avea de fapt Covid-19. Link: Wiley.com
11. Pe 16 iunie 2021 un studiu „wow” din Statele Unite ale Americii, publicat în Science Alert și realizat pe nu mai puțin de 24.000 de probe de sânge colectate între 2 ianuarie și 18 martie 2020, arată că nivelul de anticorpi din unele probe dovedea că de fapt Covid-19 circula pe teritoriul SUA cel puțin din jurul datei de 24 decembrie 2019, în cel puțin 5 state: Illinois, Massachusetts, Wisconsin, Pennsylvania și Mississippi. Problema e că, dacă ne uităm pe o hartă a SUA, aceste state sunt răspândite în toată jumătatea de est a SUA. Or, primul caz de Covid-19 a fost confirmat în SUA abia pe 20 ianuarie 2020 în statul Washington, aflat pe… coasta de vest! Link: ScienceAlert.com
Întrebare: cât de vinovate sunt guvernele noastre?
Firește, confruntați cu atâtea dovezi ale circulației prealabile a virusului nu putem să nu ne întrebăm de ce guvernele occidentale, guvernele „lumii civilizate”, au așteptat până când chinezii au identificat virusul pentru a lua și ei măsuri de combatere a acestuia. Mai mult, având în vedere că în noiembrie 2019 virusul era categoric în circulație atât în Europa Occidentală, cât și pe continentul american, e de la sine înțeles că o arie de circulație atât de largă nu putea fi atinsă accidental, sau prin contacte ocazionale cu turiști chinezi, ori cine știe cum altcumva. Dovezile, atât cele directe, cât și cele indirecte, ne arată că în noiembrie 2019 deja aveam de-a face cu o pandemie, deși nimănui nu părea să-i pese de asta. Dacă din partea unor țări mai sărace, cum ar fi Brazilia sau România (unde, de asemenea, o mulțime de oameni s-au plâns în toamna lui 2019 de o „gripă foarte virulentă”), nimeni nu ar avea pretenția să fie în avangarda detectării unui virus periculos, faptul că virusul a circulat luni bune nedetectat în SUA, Franța, Italia, Marea Britanie sau Spania nu poate fi decât revoltător.
În fața atâtor dovezi occidentalii par să încerce o schimbare a poveștii oficiale. China nu ar mai fi vinovată pentru că, vezi Doamne, ar fi comunicat cu întârziere Organizației Mondiale a Sănătății date despre pandemie, ci fiindcă ar fi ascuns întregii planete lucruri pe care le știa deja dinainte. Cu alte cuvinte virusul a apărut cu siguranță în China, dar ceva mai devreme (obligatoriu: mai devreme de septembrie 2019) și existența lui ar fi fost ascunsă întregii lumi de către guvernul chinez.
Numai că treaba asta sună și mai absurd decât narațiunea inițială, pentru simplul motiv că dacă virusul circula deja în Italia cu două luni înainte de a fi depistat oficial la Wuhan, deja nu mai știm de unde a apărut și încotro s-a dus, dar și pentru că, presupunând că regimul de la Beijing avea ceva de ascuns încă din vara lui 2019, și având în vedere pasivitatea guvernelor și a sistemelor de sănătate occidentale, atunci chinezii nu ar fi avut vreun interes în ianuarie 2020 să aducă lumii la cunoștință descoperirea virusului. Mai ales după ce, chipurile, îi ascunseseră existența câteva luni bune. De ce ar fi făcut-o, câtă vreme nici sistemele de sănătate din Europa, nici cele din SUA, nu păreau să detecteze ceva neobișnuit, în ciuda faptului că virusul deja zburda prin toate părțile?!…
Rămâne, așadar, să sperăm că viitorul ne va da în cele din urmă răspunsul corect legat de originea reală a pandemiei de Sars-COV2. Oamenii de știință par a se fi împotmolit în cercetările lor, nefiind în stare să ia urma virusului și nefiind capabili să ne spună de unde provenea virusul care circula în afara Chinei în toamna lui 2019. Ceea ce este cert este că narațiunea oficială, conform căreia virusul ar fi apărut prin noiembrie 2019 într-o piață „umedă” din Wuhan, nu mai are nici un fel de relevanță, fiind în acest moment compromisă total.