Parlamentul irakian a votat expulzarea tuturor trupelor străine de pe teritoriul țării și a depus o plângere la ONU împotriva Statelor Unite ale Americii pentru violarea suveranității naționale. Aceste acțiuni ale autorităților de la Bagdad au survenit ca urmare a asasinării generalului iranian Qassem Soleimani și a lui Abu Mahdi al-Mohandis, liderul milițiilor populare irakiene.
După invazia Irakului din 2003 americanii s-au mai retras odată, sub Barack Obama, în 2011, dar au revenit trei ani mai târziu ca parte a forței multinaționale având oficial drept scop combaterea ISIS. Se pare că pe parcursul intervenției împotriva ISIS forțele americane staționate în Irak au colaborat de câteva ori chiar și cu forțele iraniene ale lui Qassem Soleimani.
Conform actului „de expulzare” adoptat de parlamentul de la Bagdad „ceea ce s-a petrecut este un asasinat politic și Irakul nu poate accepta așa ceva [pe teritoriul său]”. Mai mult, înaintea votului toți deputații prezenți, indiferent de culoarea politică, au strigat în cor „Da, da Abu Mahdi! Da, da Soleimani! Nu, nu Americii! Nu, nu lui Israel!” Pe de altă parte trebuie remarcat că din 329 de deputați au votat doar 173. Majoritatea membrilor de origine sunită și kurzi au lipsit de la dezbatere, și nu neapărat fiindcă era duminică și sesiune extraordinară, ci fiindcă nu sunt de acord cu această rezoluție. Dar în parlamentul de la Bagdad șiiții au majoritate.
“Yes,yes Abu Mahdi Al-Muhandus”
“Yes,yes Soleimani”
“No,No America”
“No,No Israel”
MPs are chanting inside the hall. pic.twitter.com/t4brkHuVwR— Mustafa Salim (@Mustafa_salimb) January 5, 2020
Parlamentul a adoptat și o rezoluție prin care îi solicită guvernului să investigheze în cel mult șapte zile și să explice poporului cum a fost posibilă lovitura dată de americani pe teritoriul Irakului. Actualul premier irakian, Adel-Abdul Mahdi, probabil se va supune fără comentarii acestei solicitări, până acum acesta arătându-se foarte revoltat de ceea ce au făcut americanii. De altfel ieri, 4 ianuarie, Adel-Abdul Mahdi nu s-a ferit să participe, împreună cu o mulțime imensă de locuitori ai Bagdadului, la funeraliile celor doi.
Întrebat ce vor face acum, secretarul de stat american Mike Pompeo a declarat că el are încredere că în ciuda votului din parlament poporul irakian vrea în continuare ca trupele americane să rămână pe teritoriul Irakului pentru a continua campania împotriva terorismului. Practic, Mike Pompeo a lăsat de înțeles că în ciuda votului din parlament cel care va decide e guvernul. Mass-media de la Washington încearcă să prezintă actul drept unul „non-binding” (care nu creează obligații) dar realitatea este că votul dat de parlament e fără echivoc: cum, necum, americanii și cu toți aliații lor occidentali trebuie să plece. Actul aprobat de parlament nu doar că e obligatoriu, dar detaliază și pașii pe care trebuie să-i facă guvernul de la Bagdad. Premierul Adel-Abdul Mahdi a fost prezent la vot și a declarat că „în acest moment cea mai bună opțiune pentru a rămâne prieteni cu americanii, pe baze reciproce de respect al suveranității, e să le cerem să plece”. În plus, premierul irakian a mai adăugat în discursul său un detaliu stupefiant: conform declarațiilor sale Soleimani venise la Bagdad pentru a se întâlni personal cu el și pentru a discuta o posibilă mediere între iranieni și saudiți având drept scop detensionarea relațiilor din regiune, nicidecum să planifice atentate împotriva trupelor și diplomaților americani din Irak.
Este clar pentru oricine că irakienii nu dețin mijloacele fizice necesare pentru a-i expulza pe americani de pe teritoriul propriu. De altfel, în condițiile actualelor tratate americanii pot beneficia de un „preaviz” de un an pentru a se retrage. Pe de altă parte pentru americani nu prea se pune problema unei plecări din Irak, deoarece ei sunt prezenți și în Siria, și o plecare din Irak ar însemna, practic, tăierea legăturilor pe uscat cu trupele din Siria. Nu doar că ei nu au de gând să plece, dar președintele Trump tocmai a hotărât să mai trimită 3500 de militari care să se alăture contingentului deja prezent acolo (peste 5000 de militari). În plus, retragerea lor ar însemna abandonarea definitivă a Bagdadului în zona de influență a Iranului, ceea ce e complet de neconceput. Pur și simplu criza e atât de gravă încât începe să semene cu un butoi de pulbere căruia cineva are de gând să-i aprindă fitilul. Nici în rândul populației irakiene lucrurile nu sunt prea liniștite. E adevărat că la funeraliile celor doi lideri asasinați alaltăieri au participat zeci de mii de locuitori ai Bagdadului, dar nu mai puțin de o treime din populația Irakului e sunnită, ceea ce înseamnă că e mai degrabă aliata Arabiei Saudite decât a Iranului. Manifestațiile împotriva amestecului iranian în politica de la Bagdad sunt la ordinea zilei și oricine ar prelua guvernarea trebuie să meargă pe o sârmă foarte subțire.
