Mulți români s-au bucurat – nu se știe de ce, poate fiindcă e în firea nației noastre să ne bucurăm de nimicuri mărunte și lipsite de importanță – atunci când au aflat că o fostă înotătoare de origine română, Roxana Mărăcineanu, campioană mondială în 1998 și vicecampioană olimpică la Sidney 2000 (unde a fost învinsă de Diana Mocanu) a ajuns ministrul Sportului în Franța. Senzațional, s-a zis, de parcă, gata, ar fi urmat să curgă lapte și miere peste… sportul românesc. Inutil de spus, doamna Mărăcineanu nu mai are nimic comun cu România, pentru că a emigrat de mic copil.
Numirea aceasta nu e însă deloc „o fericire” pentru francezi, deoarece una dintre principalele sarcini ale ministeriatului său va fi tăierea unui număr imens de posturi din administrația sporturilor: nu mai puțin de 1600! Și asta, fiindcă Macron a promis electoratului său că va suprima în timpul mandatului propriu 50.000 de posturi din administrația publică.
Emmanuel Macron – ciudatul personaj crescut în umbra lumii financiare, căsătorit cu o individă care i-ar fi putut fi, cu un pic de efort, bunică, și propulsat la putere cu ajutorul ocult al elitelor de afaceri pariziene, și nu numai, îngrozite de perspectiva că, după președinția dezastruoasă a lui Francois Hollande, francezii ar fi putut alege un „extremist”, adică un președinte nesupus ordinii globaliste – se află azi în cel mai prost moment al președinției sale, bucurându-se de aprobarea a numai 23% dintre francezi. În ceea ce o privește pe Mărăcineanu ea va trebui să găsească soluția suprimării a 1600 de posturi de „consilieri tehnici de pe lângă federații”, posturi care sunt plătite de stat. Consilierii aceștia au rolul de a ajuta federațiile să performeze.
La Olimpiada de la Rio delegația Franței a obținut 42 de medalii, dintre care 10 de aur, clasându-se pe locul 7. Anul acesta, la Olimpiada de iarnă de la Pyeongchang francezii au obținut alte 15 medalii (din care 5 de aur), deci putem spune că în ultimul ciclu olimpic sportivii francezi au obținut 57 de medalii, ceea ce nu e deloc rău. La aceste medalii mai trebuie adăugate și alte succese majore ale sportului francez, cum ar fi titlul mondial la fotbal, la handbal etc. Deloc rău!
Spre comparație, România (o țară din care consilierii tehnici valoroși au fost de multă vreme „alungați” de la joburile lor, de toate guvernele care s-au perindat la putere după 1989 și care nu au investit un sfanț în sport) a obținut în aceeași perioadă 3 medalii olimpice.
Rămâne de văzut în ce fel sportul francez va reuși să-și păstreze performanțele în condițiile în care doamna ministru, româncă de origine, va avea drept sarcină îndreptarea lui spre o cale… românească!
